În pădurea cu alune – Versuri de Cristina Andone
În pădurea cu alune,
Avea casa un pitic.
De departe se vedea
Casa lui, un ou de cuc.
Într-o zi, cu soare plină,
Vine vulpea, vine ea,
“Bună ziua, măi pitic!
Vreau să intru-n casa ta!”
Piticul se sperie tare,
Și se-nchide-n căsuța lui,
Dar vulpea cea șireată
Pune gheara pe uluc.
“Vină vulpe, vină-ncoa’,
Casa mea nu e de joacă!
Am aici un câine mare,
Te poate mușca de coadă!”
Vulpea râde și strigă,
“Nu mi-e frică de un câine!
Vreau să văd și eu cum e
Să trăiești în ou de cuc.”
Piticul curaj adună,
“Până la mine ajungi greu!
Casa mea e mică, ești prea mare,
Te oprești la gard, știu eu!”
Vulpea dă din coada lungă,
“Piticule, tu mă minți!
Lasă-mă să intru-n casă,
Nu îți voi face nimic!”
Pitic singur nu rămâne,
Deschide ușa și spune: “Hai,
Dar să știi de pe acum,
Câinele e și mai rău!”
Intră vulpea-n casa mică,
Se uită pe ici, pe colo,
Vede un scaun, un pat,
Doar minciuni, cățel n-a dat.
Râde vulpea, râde tare,
“Unde e câinele tău?
M-ai păcălit, măi pitic,
Acum să știi că-i vai de capul tău!”
Piticul începe a plânge,
“Vai, de mine, ce mă fac?
Vulpea asta e șireată,
Eu nu pot să scap de ea!”
Dar deodată, din pădure,
Se aude un lătrat.
Toți se uită, toți ascultă,
Vulpea vede un câine lat.
Fuge vulpea de rușine,
Pitic râde cu glas tare,
“Am știut eu, am știut,
Că va veni câinele mare!”
Analiza și interpretarea poeziei “În pădurea cu alune”
Poezia “În pădurea cu alune” de Cristina Andone este o operă literară destinată copiilor, care folosește personajele clasice ale basmelor pentru a ilustra teme precum curajul, istețimea și importanța prieteniei. Această poezie, deși aparent simplă, are mai multe straturi de înțeles care pot fi explorate, chiar și de către adulți.
Primul aspect important al poeziei este structura narativă. Autorul folosește un ritm alert și versuri scurte pentru a crea o atmosferă dinamică și captivantă. Personajul principal, un pitic care locuiește într-o casă inedită sub formă de ou de cuc, este pus față în față cu o provocare atunci când vulpea îi invadează spațiul personal. Acest conflict între personajele principale ajută la dezvoltarea intrigii și la menținerea interesului cititorului, fie el copil sau adult.
Un alt aspect de notat este folosirea dialogului. Dialogurile dintre vulpe și pitic sunt esențiale pentru dezvoltarea poveștii și caracterizarea personajelor. Vulpea, personajul antagonist, este portretizată ca fiind șireată și insistentă, în timp ce piticul este inițial temător, dar reușește să-și adune curajul și să găsească o soluție la problema sa. Aceste trăsături de caracter sunt tipice basmelor și ajută la conturarea unor tipologii clare, pe care copiii le pot identifica și învăța să le recunoască.
Un alt element central al poeziei este prezența câinelui, care intervine în momentul de maximă tensiune pentru a salva piticul. Acest personaj poate fi văzut ca un simbol al prieteniei și al sprijinului, subliniind astfel importanța solidarității și a ajutorului reciproc. Mesajul transmis copiilor este că, în momentele dificile, nu sunt niciodată singuri și că prietenii adevărați le vor fi mereu alături.
Poezia “În pădurea cu alune” reușește să transmită într-o manieră simplă și accesibilă lecții de viață esențiale. Curajul, istețimea și prietenia sunt temele principale pe care Cristina Andone le abordează prin intermediul acestei creații. Chiar dacă este destinată unei audiențe tinere, maturitatea mesajelor face ca opera să fie apreciată de cititorii de toate vârstele.
În concluzie, “În pădurea cu alune” este mai mult decât o simplă poezie pentru copii. Este o lucrare care încurajează cititorii să-și depășească temerile și să aibă încredere în forțele proprii, dar și în cei din jurul lor. Această combinație de elemente o transformă într-o poezie educativă și plină de farmec, care va rămâne mult timp în sufletele celor care o citesc.
