Infloresc grădinile – Versuri
Autor: Nicolae Labiș
Strofa 1:
Infloresc grădinile-n amurg,
Floarea se deschide-ncet,
Roua se așază ca un purpuriu catifea,
Și parfumul ei se răspândește-n vânt.
Strofa 2:
Păsările cântă, ciripit tandru,
Pe ramura arinului bătrân,
Frunzele foșnind, poveste spun,
Despre un trecut de doruri și iubire.
Strofa 3:
Grădinile sunt pline de viață,
În inima lor, natura-și cântă imnul,
Fiecare floare o poveste spune,
Despre soarele care-o mângâie cu raze.
Strofa 4:
În depărtare, munții se aștern,
Peste coline, umbre cu albastru,
Cerul se îmbracă-n mantie de stele,
Și noaptea vine cu rugi și dor.
Analiza Poeziei “Infloresc Grădinile”
“Infloresc grădinile” de Nicolae Labiș este o poezie care încapsulează frumusețea și efervescența naturii cu o intensitate lirică remarcabilă. Labiș reușește să creeze o atmosferă de liniște și armonie prin descrierea sa detaliată a peisajului natural. Poezia este o reflectare a conexiunii profunde dintre om și natură, subliniind frumusețea și serenitatea momentelor de tranziție ale zilei, cum ar fi amurgul.
Unul dintre cele mai evidente elemente ale poeziei este utilizarea imaginii vizuale și a simțurilor pentru a construi un tablou complet al grădinii înflorite. În primele versuri, se observă cum grădinile își deschid petalele, iar roua se așază ca o catifea. Această imagine nu doar că evocă o experiență vizuală, dar aduce și o sensibilitate tactilă, oferind cititorului o senzație de prospețime și noutate.
Poezia se remarcă și prin utilizarea sunetelor naturii, cum ar fi ciripitul păsărilor și foșnetul frunzelor, care contribuie la crearea unei atmosfere de pace și calm. Aceste sunete nu sunt doar o simplă descriere a mediului înconjurător, ci și o metaforă pentru curgerea timpului și memoria colectivă a naturii și a celor care o contemplă.
Labiș folosește și personificarea pentru a da viață grădinii, subliniind astfel relația dinamică dintre elementele naturii și emoțiile umane. Fiecare floare, cu povestea ei, reprezintă experiențe și trăiri umane, făcând astfel din grădină un loc de întâlnire între trecut și prezent, între amintire și realitate.
În ceea ce privește structura, poezia este organizată în strofe care urmăresc un fir narativ natural, ghidând cititorul printr-o călătorie vizuală și emoțională. Ritmul și melodia versurilor sunt armonioase, reflectând perfecțiunea și simetria lumii naturale.
Tema centrală a poeziei este aceea a ciclicității și a renașterii, grădina simbolizând continuitatea și regenerarea vieții. Fiecare element al naturii este o parte dintr-un tot mai mare, iar inflorescența grădinilor devine o metaforă pentru speranță și noi începuturi.
În concluzie, “Infloresc grădinile” este o poezie care reușește să capteze esența vieții naturale și să o transpună într-o formă artistică deosebită. Prin intermediul imaginilor vizuale, sunetelor și texturilor, Nicolae Labiș invită cititorul să contempleze frumusețea lumii înconjurătoare și să reflecteze asupra legăturii indisolubile dintre om și natură. Acest poem este o celebrare a vieții și a eternității pe care o oferă spectacolul constant al naturii înfloritoare.
