Cer senin – versuri de Mihai Eminescu
Strofa 1:
Sub cer senin și norii de azur,
Se-ntinde lin păduri de-argint în jur.
Prin frunze vântul blând adie,
Și soarele străluce-n armonie.
Strofa 2:
Pe câmpuri verzi se joacă raze vii,
Și florile se leagănă ușor zi de zi.
Cu zâmbet larg, natura ne îmbie,
Și sufletul ni-l umple de bucurie.
Strofa 3:
În zarea clară, păsările zboară,
Cu aripi largi spre bolta cea senină.
Cântarea lor ne poartă către seară,
În visul blând ce stelele-l îmbină.
Strofa 4:
Când luna-și varsă razele-i de argint,
Pe lacul liniștit, în noapte, strălucind,
Pân’ și tăcerea pare c-o șoptește,
Povestea veșnică a lumii-n care trăiește.
Analiza versurilor “Cer senin”
Opera “Cer senin” de Mihai Eminescu este o poezie care surprinde un peisaj idilic, înfățișând o armonie perfectă între natură și stările sufletești ale individului. Eminescu reușește să creeze o imagine vizuală și auditivă bogată prin folosirea unui limbaj poetic rafinat și evocator. Poezia se desfășoară într-un cadru de liniște și serenitate, subliniat de un cer senin și o atmosferă calmă. Este o invitație la contemplare și introspecție, un moment de reconectare cu natura și liniștea ei.
În prima strofă, poetul introduce imaginea cerului senin, sub care pădurile și câmpiile se întind în armonie. Vântul blând și lumina soarelui contribuie la crearea unei atmosfere de pace și echilibru. Această imagine inițială stabilește tonul întregii poezii și pregătește cititorul pentru explorarea mai profundă a armoniei naturale.
A doua strofă aduce în prim-plan imaginea câmpurilor și a florilor care dansează sub razele soarelui. Aceste elemente naturale sunt personificate, evidențiind relația vie dintre ele și lumea exterioară. Bucuria și seninătatea sunt amplificate prin această simbioză dintre elementele naturii, iar cititorul este invitat să simtă aceeași stare de bine.
În a treia strofă, zborul păsărilor și cântecele lor adaugă o dimensiune dinamică și muzicală peisajului descris. Păsările simbolizează libertatea și visul, iar cântecele lor creează o legătură între cer și pământ. Această unificare a elementelor naturale subliniază tema centrală a poeziei: armonia perfectă dintre om și natură.
Ultima strofă aduce o imagine nocturnă, cu luna și lacul liniștit, care adaugă un sentiment de eternitate și liniște profundă. Reflecția razelor de lună pe apă simbolizează continuitatea și stabilitatea, chiar și în tăcere. Luna devine un martor tăcut al poveștilor nescrise ale lumii, evocând un sentiment de mister și infinitate.
În concluzie, “Cer senin” este o poezie care face apel la simțurile și emoțiile cititorului, reușind să creeze o stare de contemplare și bucurie în fața frumuseții naturale. Eminescu folosește imagini poetice puternice și un limbaj expresiv pentru a oferi o experiență estetică profundă. Poezia este o celebrare a naturii și a relației omului cu aceasta, invitând cititorul să își regăsească liniștea interioară prin armonia universală.
