Boroboata – versuri de Vasile Alecsandri
Într-o vale sub un plai,
Cu păduri de jur împrejur,
Șade-un moșneguț de-un pui,
Bun povestitor de dor.
Moșulețul cel bătrân,
Cu privirea lui senină,
Povestește câte-n lună
Și câte-n stele rămân.
Stă Boroboată pe prispă,
Povestind cu multă ispravă,
Despre vremuri de demult,
Și de oameni cu mult avânt.
Cu mustața-i albă, lungă,
Își scarpină barba-ngustă,
Și începe-a povesti
Dintr-o veche amintire:
“Erau vremuri altă dată,
Cu eroi și cu viteji,
Cu balauri și zmei mari,
Ce speriau întreaga țară.
Un voinic, strâns bine-n arme,
Pleca să-nfrunte pe zmeu;
Și-ntr-o luptă grea și mare,
Îl învingea pe cel rău.
Dar nu doar voinici curajoși,
Ci și fete de-mpărați,
Cu inima-n piept aprinsă,
Își căutau soarta-n lume.
Pe un cal cu coama-n vânt,
Fugea fata să scape,
De blestemul ce-i fusese
Sortit de vrăjitoarea rea.
Și poveștile curg lin,
Din gura moșului drag,
Făcând să tresalte inima,
Oricărui copil ascultător.
Și-așa Boroboată, încă o dată,
Ne poartă în vremuri străvechi,
Într-o lume de basm și eroism,
Unde binele mereu învinge răul.”
Analiza operei “Boroboata” de Vasile Alecsandri
Poezia “Boroboata” de Vasile Alecsandri este o lucrare bogată în imagini și simbolism, reflectând o parte esențială a folclorului și a culturii românești. Alecsandri, cunoscut pentru talentul său în a aduce la viață tradițiile și poveștile populare, reușește cu această poezie să creeze o atmosferă de basm și mister.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale operei este personajeul central, Boroboată, care personifică tradiția orală a povestirii. Moșneagul reprezintă nu doar un simplu povestitor, ci o legătură vie între generațiile trecute și cele prezente. Prin povestirile sale, el păstrează vie memoria unor vremuri demult apuse, cu eroi, prințese și creaturi mitice, elemente specifice folclorului românesc.
Poezia este împărțită în mai multe strofe, fiecare dintre ele aducând în prim-plan o nouă poveste sau o nouă aventură. Această structură narativă ne introduce în lumea magică a basmelor, unde binele și răul se confruntă în bătălii epice. Moș Boroboată, deși bătrân, este mânat de dorința de a împărtăși înțelepciunea acumulată de-a lungul anilor, făcându-ne să reflectăm asupra importanței tradițiilor și a moștenirii culturale.
Un alt element esențial al poeziei este limbajul folosit de Alecsandri. Stilul său este unul bogat și evocator, reușind să capteze atenția cititorului cu imagini vii și descrieri colorate. Mustața albă a moșneagului, fetele de-mpărați cu inima-n piept aprinsă, sau calul cu coama-n vânt sunt doar câteva dintre imaginile memorabile care rămân întipărite în mintea noastră.
În concluzie, “Boroboata” nu este doar o simplă poezie, ci o fereastră deschisă către trecut, o invitație de a pătrunde în lumea fabuloasă a miturilor și legendelor românești. Alecsandri nu doar că laudă frumusețea tradițiilor, dar subliniază și necesitatea de a le păstra vii, de a le transmite mai departe generațiilor viitoare. Într-o lume modernă, în care valorile și tradițiile par a fi uneori uitate, poezii precum “Boroboata” ne amintesc de unde venim și de importanța de a nu uita niciodată rădăcinile culturale.
