Mândra Românie – Ion Pascu
Într-o țară ca-n poveste,
Cu păduri și munți falnici,
Se ridică mândră-n soare
România, țara mea.
De la Nistru pân’ la Tisa,
De la mare pân’ la munte,
Înfrățită-i toată glia,
Toți românii cântă azi.
Mândru-i sufletul de dac,
Pe câmpii și în cetăți,
Strălucește peste veacuri,
Neamul nostru nemuritor.
În Carpați, sub cerul liber,
Falnici brazi se-nalță-n zare,
Flori de colț se clatină ușor,
În adierea vântului lin.
Istoria, plină de glorie,
Scrisă-n sânge și în dor,
Cu eroi ce-n lupte grele,
Au vegheat al nostru zbor.
Din trecut și până astăzi,
Ne-mbrățișează dorul sfânt,
În cântări și în poeme,
Tradiții și drag de pământ.
Analiza operei “Mândra Românie”
“Mândra Românie” de Ion Pascu este o poezie care evocă frumusețea și mândria națională a României. Poezia este o ode închinată patrimoniului natural și istoric al țării, reflectând o adâncă iubire și respect față de rădăcinile naționale. Printr-o serie de imagini poetice și metafore, autorul creează un tablou viu și vibrant al peisajelor românești și al valorilor care definesc identitatea națională.
Ion Pascu folosește o structură clasică, cu patru versuri în fiecare strofă, pentru a crea un ritm armonios și melodic. Această structură ajută la sublinierea temelor principale ale poeziei: frumusețea naturii, moștenirea istorică și apartenența la un neam cu un trecut glorios. În prima strofă, autorul introduce imaginea unei țări de basm, în care natura joacă un rol central. Munții și pădurile sunt simboluri ale puterii și durabilității, în timp ce soarele care strălucește peste România sugerează o stare de mândrie și speranță.
Versurile din a doua strofă extind tema unității naționale, printr-o referire la granițele țării, de la Nistru la Tisa și de la mare la munte. Subtil, poetul menționează unitatea și frățietatea românilor, un element esențial în consolidarea identității naționale. Această unitate este văzută ca o forță ce aduce bucurie și cântare.
A treia strofă se concentrează pe moștenirea dacică, un simbol al mândriei naționale. Sufletul de dac este o metaforă pentru spiritul indomabil și tenacitatea românilor. Peisajele naturale sunt, de asemenea, asociate cu această moștenire, făcând legătura între trecutul glorios și prezent.
Carpații și florile de colț din strofa a patra sunt descrise cu o atenție deosebită la detalii, creând o senzație de pace și eternitate în natură. Aceste imagini nu sunt doar decorative, ci simbolizează stabilitatea și liniștea, fiind o sursă de inspirație și mândrie pentru cei care trăiesc pe aceste meleaguri.
Poezia continuă cu o privire asupra istoriei glorioase a României, o istorie plină de eroi și lupte pentru libertate. Această evocare este un memento al sacrificiilor făcute de strămoși pentru a păstra integritatea și independența țării. În aceste versuri, poetul reușește să transmită un simț profund al datoriei și al respectului față de trecut.
În încheiere, “Mândra Românie” este mai mult decât o simplă poezie; este un manifest al iubirii de patrie și al respectului față de valorile tradiționale. Ion Pascu reușește să capteze esența spiritului românesc, îmbinând frumusețea naturală, istoria și tradițiile într-o operă literară care continuă să inspire și să emoționeze. Această poezie este un testament al mândriei naționale și al legăturii indisolubile dintre români și pământul lor natal.
