Pe tine te fericim – Versuri de Ioan Alexandru
Pe tine te fericim, Fecioară,
Marie, Maică sfântă, Preacinstită,
Mai mărită decât cerurile-nstelate,
Pe tine te fericim, Preabună Maică.
Că ai născut pe Soarele dreptății
Pe Hristos, Lumina lumii,
Care ne-a dăruit viața
Și ne-a mântuit de la moarte.
Cerurile toate te cinstesc, Fecioară,
Iar pământul te laudă nencetat,
Cu florile câmpului și cu pomii livezilor
Îți cântăm și te mărim, o, Marie.
Astăzi îngerii se bucură cu noi,
Și sfinții ne însoțesc în rugăciune,
Pe tine te fericim, Preacurată Maică,
În veci vei fi rostită în cânt.
Analiza poeziei “Pe tine te fericim”
Poezia “Pe tine te fericim” de Ioan Alexandru este un imn de laudă și venerare dedicat Fecioarei Maria. Acest poem, de o sensibilitate și profunzime remarcabile, reflectă venerația creștină față de Mama lui Hristos, subliniind rolul său central în creștinism și importanța sa eternă în inimile credincioșilor.
Una dintre principalele teme ale poeziei este binecuvântarea și măreția Fecioarei Maria. Poetul o numește “Fecioară” și “Maică sfântă”, subliniind puritatea și sacralitatea ei. Prin descrierea ei ca fiind “mai mărită decât cerurile-nstelate”, Ioan Alexandru folosește imagini cosmice pentru a exprima sublimitatea și importanța ei, plasând-o deasupra oricăror lucruri pământești sau cerești.
Versurile subliniază, de asemenea, rolul Fecioarei Maria în nașterea lui Hristos, pe care poetul îl numește “Soarele dreptății” și “Lumina lumii”. Aceste metafore sunt profund ancorate în simbolismul creștin, Hristos fiind văzut ca aducătorul dreptății și al luminii divine în lume. Maria este astfel prezentată ca fiind mijlocitoarea prin care această lumină și dreptate au fost aduse în lume.
Un alt aspect important al poeziei este celebrarea universală a Fecioarei Maria. Imaginile naturii, precum “florile câmpului” și “pomii livezilor”, sunt folosite pentru a ilustra cum întreaga creație participă la această laudă. Această abordare universală subliniază ideea că venerarea Mariei nu este limitată doar la oameni, ci este o bucurie împărtășită de întreaga creație.
Relația dintre cer și pământ este un alt motiv central al operei. Poetul descrie cum “îngerii se bucură cu noi” și cum “sfinții ne însoțesc în rugăciune”. Aceasta creează o punte între tărâmul divin și cel uman, subliniind comuniunea spirituală care se formează prin venerarea Fecioarei Maria.
Poezia “Pe tine te fericim” este, prin urmare, nu doar o simplă laudă, ci o meditație profundă asupra rolului spiritual și cosmic al Mariei. Ioan Alexandru reușește să surprindă, printr-un limbaj bogat și imagini simbolice, esența venerației creștine față de Fecioara Maria, invitând cititorii să participe la această celebrare sacră.
În concluzie, “Pe tine te fericim” este o mărturie a frumuseții și profunzimii credinței creștine, un poem care nu doar că aduce un omagiu Fecioarei Maria, ci și îndeamnă la o reflectare asupra legăturii dintre divin și uman, dintre cer și pământ. Ioan Alexandru, prin eleganța și subtilitatea versurilor sale, reușește să creeze o operă care va rămâne, fără îndoială, un punct de referință în literatura religioasă română.
