Seara de seară – versuri
Autor: George Topîrceanu
Seara de seară, la fereastra ta,
Stau în umbră crengile de tei.
Și-n odaie abia se mai zărea
Flacăra ușorului scântei.
Fumuri albe suie-ncet prin horn,
Amintind de alte seri trecute.
Tu privești cu ochii mari și goi,
Însă gândurile tale-s mute.
Ce mister adânc se lasă-n jur!
Frunzele, ca frunzele, foșnesc…
Inima-mi ca un clopot de-argint
Bate-n pieptul meu, și parcă cresc…
Deodat’ se-aprinde-n cer un nor;
Raze ce-s de foc și de rubin
Peste lume trec fugar și mor,
Iarba-i udă, și miroase-a pin.
Ce tăcere sfântă! Totul doarme!
Eu îți cânt de dragoste tainică,
Stele-n ochii tăi par să se scalde,
Și buzele-ți molcome, calde…
Analiză și interpretare a poeziei „Seara de seară”
George Topîrceanu, un ilustru poet român al perioadei interbelice, a reușit să capteze în poezia sa „Seara de seară” emoția și melancolia unei seri romantice. Această poezie este un exemplu minunat de lirism și sensibilitate, caracteristici care definesc în mare parte opera lui Topîrceanu.
Poezia începe cu o imagine evocatoare a cadrului de seară, când crengile de tei se reflectă în fereastră, creând o ambianță de liniște și introspecție. Asemenea detalii vizuale sunt tipice poeziei lui Topîrceanu, unde natura joacă un rol esențial în exprimarea sentimentelor umane.
Folosirea metaforei și a personificării este evidentă pe parcursul poeziei. De exemplu, flacăra ușorului scântei și fumurile albe care urcă încet prin horn creează o atmosferă de calm și nostalgie. Aceste imagini sunt completate de descrierea gândurilor mute și a ochilor mari și goi, sugerând o stare de reflecție și introspecție.
Poezia este impregnată de un sentiment de mister și tăcere, amplificat de imaginea frunzelor care foșnesc și de clopotul de argint ce bate în piept, simbolizând emoția intensă și neliniștea interioară. Această dualitate între liniștea exterioară și tumultul interior este un motiv recurent în literatura romantică și reflectă complexitatea trăirilor umane.
Un moment de intensitate maximă este atins când un nor se aprinde pe cer, trimisând raze de foc și de rubin peste lume. Această imagine vibrantă este urmată de descrierea ierbii ude și a mirosului de pin, ceea ce accentuează senzația de prospețime și reînnoire, dar și efemeritatea momentului.
Finalul poeziei aduce o notă de intimitate și serenitate, în timp ce totul doarme în jur, iar poetul cântă de dragoste tainică. Imaginea stelelor care par să se scalde în ochii iubitei și buzele ei molcome și calde sugerează o conexiune profundă și emoțională, într-o lume în care timpul pare să se oprească.
Prin „Seara de seară”, George Topîrceanu reușește să captureze nu doar frumusețea unei seri romantice, ci și complexitatea emoțiilor umane. Poezia, cu tonul său melancolic și imagistica bogată, este o reflecție asupra iubirii și a trecerii timpului, aspecte care rămân la fel de relevante și astăzi.
